Politicienii români perpetuează în mod spontan mitul duşmanului intern mai ales în apropierea alegerilor, dar şi în restul timpului, de câte ori au nevoie să-şi demonstreze patriotismul sub presiunea propriilor interese sau pur şi simplu mutând atenţia de la un subiect la altul.

În fiecare an, înainte şi după 15 martie, când este ziua maghiarilor de pretutindeni, românii devin excesivi, nu doar pentru a preîntâmpina sau pune la punct abuzurile verbale sau imaginaţia istorică a liderilor unguri, ci şi pentru a demonstra că există un pericol imediat: extremismul maghiar. Admiratorii vigilenţi ai lui Vadim Tudor din instituţiile publice transilvănene ridică, de 15 martie, baricade pentru a proteja românitatea, în vreme ce naţionaliştii din toate partidele îi pun la zid pe maghiari, într-o competiţie în care marele premiu nu s-a mai acordat din 1990, când în confruntarea româno-maghiară din stradă au murit cinci oameni. Ion Iliescu a câştigat atunci, dramaticul premiu al învrăjbirii, iar ca salvator al naţiei, şi alegerile prezidenţiale cu peste 80 la sută din voturile exprimate. Şi atunci, şi acum sunt în discuţie drepturi fundamentale ale minorităţii maghiare, deşi între timp legile s-au îmbunătăţit semnificativ.

Apropierea alegerilor şi apariţia Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, organizat de la Laszlo Tokes, i-a obligat pe liderii UDMR la o acţiune legalistă, cu rezultate pe termen lung şi cu reacţii imediate: înfiinţarea liniei de predare în limba maghiară la Universitatea de Farmacie şi Medicină (UMF) din Târgu Mureş. UDMR are nevoie de acest trofeu pentru a-l pune pe masa comunităţii maghiare, care aşteaptă după patru ani de criză economică, măcar o realizare palpabilă pentru a mai vota încă odată cu Uniunea. Liderii UDMR nu pot obţine fără să şantajeze coaliţia de guvernământ o secţie în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, fi