Astăzi, în Calendarul roman era venerată Anna Perenna, zeiţă a fertilităţii pământului, "zână nutritoare şi fructuătoare de primăvară şi Anul Nou" (At. M. Marienescu), imaginată asemenea divinităţilor de sfârşit şi început de an "acuşi ca şi o babă bătrână, acuşi ca şi fată tânără şi mândră". Oamenii ieşeau să petreacă la iarbă verde, mergeau "în păduriţa zânei, lângă Tiber", unde se ospătau, dansau şi cântau despre povestea ei de dragoste cu zeul Marte. Tot acest ritual avea loc în antichitatea romană, în fiecare an la 15 martie, înainte de primul arat.
În majoritatea mitologiilor, plugul este simbolul fertilităţii şi al fecundităţii, fiind folosit iniţial în context ceremonial. Fierul plugului, imagine a masculinităţii virile, penetrează brazda – simbol al feminităţii germinative, răscolind pământul şi unind bărbatul cu femeia, cerul cu lumea noastră, durerea cu viaţa. Dimensiunea sacrală a acestei unelte agricole este confirmată atât de scrierile lui Herodot despre sciţii din Dacia şi "iniţierea muncii sacre a pământului cu plugul de aur căzut din cer", precum şi de poveştile populare ale românilor, în care Dumnezeu ia plugul de pe deal şi îl mută pe cer, unde îl vedem şi astăzi în nopţile senine de vară. Nu trebuie să uităm de obiceiul închiderii satului într-un cerc magic, protector, prin tragerea unei brazde apotropaice în caz de epidemii sau invazii de lăcuste.
Plimbat ceremonial pe uliţele satului la cumpăna dintre ani, scos de sub streaşină în luna lui Făurar pentru a fi curăţat şi ascuţit, apoi adus în faţa casei în mod festiv de Mucenici pentru a anunţa deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară, plugul patronează începutul anului nou agrar. "Pornirea plugului" reprezenta una dintre cele mai importante sărbători ale satului românesc de odinioară. În comunităţile agricole, la fel ca în cele pastorale, exista şi un repe
