Trei oameni şi ceva pe un loc. Ca la medicină. Unul lucrase cu mistria şi prin Spania. Două femei fără vârstă plângeau sfâşiate de fericire că au fost admise. Alta îşi frângea mâinile, avea doi copii şi pe maică-sa grav bolnavă, fusese respinsă. Mai plecase şi bărbatu-su de nebun. Salubriştii care făceau angajările se cruceau. De când se ştiau funcţionari cu condică şi pix nu pomeniseră proşti care să se bată pe mături. Cât de sărac să fii! La Craiova, pentru prima dată pe continent, s-a dat concurs la măturarea rigolei. Cinci sute de oameni deznădăjduiţi s-au aşezat la coadă încă de la cinci dimineaţa ca să apuce nu un calculator sau televizor la ofertă, ci mătură, salopetă şi o leafă de câteva sute de lei.
Măturatul străzii nu presupune decât o sărăcie lucie şi condiţie fizică. Iarna dai la lopată pe rigole până-ţi sar ochii. În România, lipsa locurilor de muncă provoacă boli psihice, sinucideri, statistici dezastruoase.
Şase din cele mai sărace regiuni ale Uniunii sunt în România. În spatele nostru, după numărul de regiuni sărace, mai este Bulgaria. Care ne iau turiştii. Fiindcă turismul lor a fost pus pe picioare de nemţi. Bulgarii au un merit incontestabil: nu l-au stricat.
Povestea de succes a concursului de la Craiova arată că şi la noi au început să se mişte lucrurile, răsar insuliţe cu locuri de muncă. S-ar mai putea organiza concursuri şi pentru grandioasele şosele moşite până de curând de Boagiu. Numai că autostrăzile româneşti au un specific greu de dibuit. Nu pleacă de niciunde, nu ajung nicăieri.
Apar undeva într-un mijloc de ceva, sunt televizate cu ministrul alături, apoi se îndreaptă către şi se opresc. Nu figurează pe hartă fiindcă n-au repere, o tufă ici, un concasor părăsit dincolo. Spre deosebire de şoselele de centură ale lui Boc, de pe urma cărora au rămas munţi de panglici tăiate şi sute