Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Londra se încăpăţânează să repete greşelile Atenei. Economia britanică a pornit deja pe acelaşi drum cu cea elenă

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

„Reţeta“ aplicată de greci în ultimii 10-15 ani, prin care au aruncat economia în colaps, pare a fi copiată pas cu pas de Marea Britanie. De la ascunderea datoriilor şi cheltuirea unor sume de câteva ori mai mari pentru organizarea Jocurilor Olimpice, britanicii şi grecii vor chiar şi să se împrumute pe aceeaşi perioadă incredibilă de 100 de ani.

Ascunderea datoriilor

Pentru a îndeplini condiţiile de aderare la zona euro, Grecia şi-a ascuns ani la rând datoriile uriaşe şi a minţit în legătură cu deficitul bugetar. A fost ajutată chiar de grupul bancar Goldman Sachs să facă acest lucru. Procedeul este numit de economişti „dans limbo“ – când un stat îşi „strânge“ cifrele, numai pentru ca acestea să explodeze la dimensiunea iniţială sau chiar mai mare după aceea. Ulterior, grecii au fost forţaţi să recunoască faptul că nu au îndeplinit niciodată condiţiile de aderare la UE. Şeful agenţiei de statistică din acea perioadă a fost pus oficial sub acuzare la sfârşitul anului trecut.

În timp ce datoria publică netă declarată oficial de guvernanţii britanici la finele lui februarie 2011 era de 876 de miliarde de lire sterline (puţin peste 1.000 de miliarde de euro, 58% din PIB), nivelul real al acesteia ar fi de 2.252 de miliarde de lire (aproape 2.600 de miliarde de euro, adică 149% din PIB), susţin grupului britanic de reflecţie „Centrul pentru Studierea Politicilor". Concluziile grupului se bazează pe obligaţiile financiare ale statului care nu sunt incluse în cuantumul datoriei publice.

În plus, deficitul estimat pentru perioada 2014-2015 a crescut cu aproape 30 de miliarde de lire sterline (aproximativ 35 de miliarde de euro) din cauza obligaţiilor financiare ale statului. Aceasta după ce deficitul pentru 2011-2012 a fost cu 14 miliarde de euro mai ridicat decât era prevăzut.

Olimpiada datoriilor, din opt în opt ani @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 2 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Șeful FBI, Christopher Wray, a anunțat că își dă demisia în ianuarie

HotNews acum o ora
Directorul FBI, Chris Wray, a anunțat că își va da demisia la începutul anului viitor, după ce președintele ales republican Donald Trump și-a semnalat intenția de a-l concedia pentru a-l înlocui cu Kash Patel, un alt loialist despre care criticii au

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 2 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Roxana Mînzatu, după o întâlnire cu Maia Sandu:Comisia Europeană sprijină calea europeană a Moldovei, cimentatã prin referendum popular

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei Europene, românca Rocana Mănzatu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi au discutat despre oportunităţile de a sprijini cetăţenii şi antreprenorii din Republica Moldova. ”Bucuroasã să o

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 50 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

SUA avertizează că Rusia ar putea să folosească din nou racheta Oreşnik împotriva Ucrainei în zilele următoare. Moscova a promis să răspundă unui atac ucrainean cu rachete ATACMS care au lovit miercuri un aerodrom

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că Ucraina a lovit un aerodrom militar de la Marea Azov cu şase rachete balistice ATACMS de fabricaţie americană, o mişcare ce ar putea determina Moscova să lanseze în Ucraina o altă rachetă hipersonică experimentală cu raz

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°