De ceva timp, presa e în fierbere: cîteva cazuri abominabile, părinţi care se omoară între ei sau îşi omoară copiii, sînt prezentate în cele mai mici, mai inutile şi mai sîngeroase detalii. Avocaţii inculpaţilor dau declaraţii ample la nici cîteva ore de la comiterea faptei, rudele şi vecinii au căpătat dintr-odată glas şi dau, competent, informaţii care ar fi putut fi mai valoroase înainte ca faptele să se fi petrecut, poliţiştii fac filmuleţe şi îşi afirmă, pe spaţii largi de emisie, loialitatea faţă de cetăţean.

Şi pentru că tot s-a petrecut o grozăvie în stil american – un om a tras cu arma într-un spaţiu public –, atunci să preluăm de la cei de peste Ocean, mai experimentaţi cu astfel de cazuri, şi tipul de judecată: pedeapsa cu moartea. Sau sute de ani de puşcărie. Crima a fost oribilă? E cazul să inventăm noi forme de pedeapsă: cît mai greu de îndurat, cît mai sîngeroase. (Am văzut odată, la un post respectabil de televiziune, un documentar despre un cercetător care se străduia să găsească cele mai „umane“ forme de execuţie pentru cei condamnaţi la moarte: spînzurarea era prea dureroasă, scaunul electric oferea un spectacol mult prea crud celor care asistau, plutonul de execuţie era prea traumatizant pentru cel care urma să moară.) Şi tot după modelul american, vom face filme artistice după fapte reale, cu o armată de psihologi pe post de consultanţi, pentru a înţelege cît mai mult din ceea ce se petrece în mintea criminalului.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosCu alte cuvinte, noi, adulţii, le oferim copiilor lecţii nemiloase despre dreptate – crima e justificată cînd e hotărîtă de un judecător – în locul celor despre normalitate. Ipocrizia merge şi mai departe: avem grijă să punem buline roşii filmelor prea agresive pentru mintea unui copil de 12 ani, dar dăm detalii inimaginabile, în prime tim