Înţeleg că, zilele trecute, s-a discutat despre reforma sistemului bugetar şi s-a reluat ideea de a mări lefurile angajaţilor la stat. Bonus, pentru afacerime, s-a propus scăderea CAS, pentru a stimula angajările. Acum, există păreri pro şi contra şi încerc să sar peste aspectul pur electoral al certurilor care, probabil, vor urma în comentarii, cu tot soiul de replici extremiste.

Nu ştiu ce s-a propus, ce s-a spus ori ce s-a dezbătut, căci n-am urmărit fenomenul. Dar pentru că mă întreba cineva, eu văd lucrurile în felul următor: discuţia despre mărirea lefurilor vine, cel mai probabil, ca o continuare a ideii exprimate de Boc, înainte de a demisiona. Dacă avem chef să ne certăm, ne vom limita la a vedea doar potenţialul populist al măsurii. Da, mare parte dintre bugetari nu merită, probabil, o leafă mai mare, că nu produc pe măsură.

Dar, în contextul unei oarecare creşteri economice înregistrate, dacă bugetul o permite, o mărire cu 2-3-5% a veniturilor bugetarilor (deşi putem include şi pensiile, cred) ar trebui să stimuleze consumul. Consum sporit înseamnă producţie mai mare, iar producţia mai mare, ştiţi povestea, înseamnă mai multe locuri de muncă, deci mai mulţi consumatori, deci nivel de trai mai mare.

Acum, dacă ar fi să ne referim la scăderea salariilor ca măsură anti-criză, de către Boc, cu 25%, discuţia are mai multe aspecte. În primul rînd, FMI a impus, printre altele, scăderea cheltuielilor bugetare, şi aici e loc de interpretări. Pur teoretic, se putea tăia de la investiţii, dar nu era o măsură fezabilă dacă ne dorim investitori (repet, pur teoretic, nu e relevant ce s-a făcut şi ce nu), se putea vinde ce mai deţine statul prin companii precum Petrom, dar se pierdea la nivel strategic (formularea e alta, dar, iarăşi, e irelevantă).

Sau se puteau reduce cheltuielile cu salariile, de altfel, în două moduri: conc