Serialul este prezentat în premieră în aceeaşi zi, dar cu câteva ore mai devreme decât în SUA.
Cel mai mare coşmar al unui părinte este să-i dispară copilul. Acţiunea serialului porneşte de la o idee asemănătoare cu cea din filmul "Teroare în Paris", în care un părinte îşi caută copilul răpit.
Diferenţa e că se schimbă sexul protagoniştilor - Liam Neeson este înlocuit cu Ashley Judd, iar fata din film este înlocuită cu un băiat.
Asemănarea? Ambii părinţi sunt foşti agenţi operativi în cadrul CIA. Cu 10 ani în urmă, Becca (Ashley Judd) şi-a pierdut soţul şi partenerul, agentul CIA Paul Winstone (Sean Bean), într-o explozie.
Martor la nefericitul incident a fost fiul lor, Michael (Nick Everman). Acum în vârstă de 18 ani, tânărului, care nu ştie nimic despre cariera mamei sale, i s-a ivit şansa de a studia în Italia.
Când fiul său primeşte o bursă de studii în Roma, Becca nu încearcă să-l ţină pe loc. Însă temerile ei devin realitate atunci când Michael dispare. Fostul agent CIA nu poate să stea acasă fără să facă ceva şi începe propriile investigaţii.
Folosindu-se de abilităţile de fost agent secret, ea porneşte în căutarea fiului său. Pentru asta însă redeschide răni vechi şi înfruntă imposibilul.
Toţi cei care se află în spatele dispariţiei lui Michael vor realiza în scurt timp că Becca nu este o mamă care să nu fie luată în serios.