În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 6 acţiuni, fiind aplicate 107 sancţiuni în valoare totală de 12.341 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează în stare de reţinere pe o perioadă de 24 de zile, pe M. Nicolae, de 39 de ani, din Constanţa suspectat că în perioada 07.03.2011 - până în prezent, a refuzat în mod nejustificat de a prezenta reprezentanţilor Gărzii Financiare, documentele financiar contabile ale fundaţiei de tineret şi s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar contabile prin declararea inexactă cu privire la sediul social al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret din municipiul Constanţa, situat pe bulevardul Mamaia. Totodată, în sarcina persoanei în cauză se reţine faptul că, în calitate de preşedinte al fundaţiei, a întocmit în fals un proces verbal, atestând în mod nereal că, ar fi ales în această calitate şi a solicitat notarului public legalizarea unei copii a acestui înscris, deşi cunoştea că, acesta cuprinde date nereale, respectiv semnături contrafăcute. De asemenea, cel în cauză în calitate de preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret a procedat la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu o societate comercială, atestând în mod nereal că, fundaţia ar fi proprietara unui imobil din municipiul Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, prejudiciul fiind în sumă de aprox. 275.000 euro. Suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cercetează în stare de reţinere pentru 24 ore pe A. Arun, de 25 de ani, P. Florin, de 29 de ani, D. Serc