După câteva luni în care au furat benzină din bărcile din portul Tulcea, cei trei tineri au fost prinși de polițiști. Mai mult decât atât, conducerea Poliției Transporturi i-a adus și la o reconstituire pe faleza, acolo unde au arătat atât presei, cât și oamenilor legii, cum operau.
Ionuț Cârjan (25 de ani), din Tudor Vladimirescu, era capul grupării. El a fost trimis în judecată pentru furt calificat şi distrugere, ambele în formă continuată şi pentru deţinere de unelte de pescuit fără autorizare, cât şi de setci monofilament. Paraschiv Cheluță (23 de ani), tot din Tudor Vladimirescu, este acuzat de furt calificat şi distrugere, ambele în formă continuată. Ionuț Naumencu (24 de ani) din Pardina este trimis în judecată pentru furt calificat, în formă continuată.
Click pe poze pentru a vedea mai multe imagini cu cei trei!
Cei trei tineri care au speriat portul
În perioada noiembrie 2009 - mai 2010, Ionuț Cârjan, pe timp de noapte, atât singur, cât şi cu inculpaţii CHParaschiv Cheluță şi Ionuț Naumencu, a furat cntități de benzină cuprinse între 20 şi 300 litri, dintr-un număr de 18 ambarcaţiuni acostate în zona portului Tulcea, prin tăierea cablului care făcea alimentarea motorului prin folosirea unui dispozitiv improvizat, acţionat manual. De asemenea, s-a mai stabilit că inculpatul Ionuț Cârjan a deţinut ilegal un număr de cinci pripoane de pescuit industrial, ce aveau în compunere un număr total de 119 cârlige metalice, un prostovol şi două setci monofilament, unelte care au fost ridicate de la inculpat cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare, urmând a se confisca de instanţa de judecată.
Click pe poze pentru a vedea imagini de la reconstituire!
„Totalizând cantităţile de carburant sustrase, a rezultat cantitatea de 1.825 litri de benzină. Pe lângă carburant, inculpaţii au mai luat şi un motor de barcă, cât şi alte bunu