Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai periculoasă grupare infracţională şi-a primit pedeapsa

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 martie 2012 ·

Judecătorii Tribunalului Mehedinţi au dat ieri sentinţele în dosarul în care Emilian Ştefan, zis Emil de la Viena, este judecat împreună cu alţi bărbaţi, pentru acte de violenţă şi ameninţare cu scopul de a obţine importante sume de bani, precum şi pentru cămătărie şi şantaj.

Grigore Mocanu, Pericle Paul Daniel Şuşanu, Ionel Epuran, Emilian Ştefan şi Romeo Breznea au băgat spaima ani la rând în importanţi oameni de afaceri din ţară, de la care pretindeau sume importante de bani, iar dacă cineva îndrăznea să-i refuze, recurgeau la metode extreme. Victimele erau schingiuite până aproape de moarte sau îngropate de vii.

Pericle Paul Daniel Şuşanu, Ionel Epuran, Emilian Ştefan şi Romeo Breznea au fost încarceraţi anul trecut în luna martie pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, iar ieri şi-au primit pedepsele. Capul reţelei, Emilian Ştefan, a primit cea mai aspră pedeapsă, 11 ani de închisoare, Romeo Breznea - trei ani, în timp ce Ionel Epuran şi Şuşanu Pericle au scăpat doar cu doi ani.

Grigore Mocanu, care este considerat tot lider al grupului infracţional, a primit șapte ani de închisoare, însă, ca să îşi ispăşească pedeapsa, anchetatorii trebuie mai întâi să îl găsească. Pe numele lui s-a emis un mandat internaţional.

Sentinţele emise ieri de Tribunalul Mehedinţi pot fi atacate de avocaţii inculpaţilor la Curtea de Apel Craiova în 15 zile, lucru care, fără îndoială, se va întâmpla. Între timp, ofiţerii BCCO Mehedinţi vor ataca şi ei decizia tribunalului, însă cu privire la numărul de ani pe care fiecare dintre inculpaţi l-a primit, întrucât consideră că pedepsele sunt prea blânde pentru actele de violenţe comise de cei cinci bărbaţi. Judecătorii Tribunalului Mehedinţi au dat ieri sentinţele în dosarul în care Emilian Ştefan, zis Emil de la Viena, este judecat împreună cu alţi b

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 17 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 2 ore
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°