„Nu este in niciun fel implicat in acest proiect si nici nu a fost cu ei la Eurovision. O dovada clara este prezenta lui in seara de sambata, 10 martie, la un concert sustinut de trupa Cortez, al carei membru oficial este de aproximativ doua luni, intr-un club din Capitala, chiar in timpul finalei Eurovision", au declarat reprezentanţii Mandinga citaţi de Naţional.
Managerul trupei a negat orice legătură între clienţii lui şi acest toboşar, afirmând că cei de la Mandinga sunt cuminţi.
„Sunt oripilat, nici nu stim cine este. Membrii trupei Mandinga sunt cei mai cuminti copii!", a declarat Sergiu Stoiadin.