Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi cei 24 de răniţi din accidentul de autocar din Elveţia au fost identificaţi

Publicat in Antena 3, joi 15 martie 2012 ·

Cele 24 de persoane rănite în accidentul de autocar de marţi din Elveţia au fost identificate, a declarat miercuri seară ministerul belgian al Sănătăţii, potrivit AFP.

Şapte dintre victime provin de la şcoala primară din Lommel (nord-est) şi 17 de la cea din Heverlee (centru), a precizat Jan Eyckmans, purtător de cuvânt al Serviciului public federal de sănătate publică.

Două dintre cele şapte victime de la şcoala din Lommel sunt în stare gravă. Din persoanele decedate ieri, 17 morţi (doi adulţi şi 15 copii) sunt tot de la această uniatte de învăţământ.

Şcoala Sint-Lambertus din Heverlee numără 17 răniţi, dintre care doi în stare gravă, şi nouă morţi (doi adulţi şi şapte copii). La acest bilanţ se adaugă cei doi şoferi ai autocarului, care au decedat miercuri.

Răniţii au fost repartizaţi la patru spitale diferite. Trei răniţi în stare gravă au fost internaţi la Lausanne, iar al patrulea rănit grav se află la Berna. Paisprezece răniţi au fost spitalizaţi la Sion. Cei mai mulţi au suferit fracturi, iar starea lor este stabilă. În final, alţi şase sunt spitalizaţi la Viege, a mai precizat Eyckmans.

Un consiliu extraordinar de miniştri a fost convocat joi pentru a examina modalităţile de repatriere a răniţilor.

În momentul accidentului, în autocar se aflau 52 de pasageri: şase adulţi şi 46 de copii. Din cei şase adulţi, doi erau şoferi şi însoţitori. Zece din cei 46 de copii erau de naţionalitate olandeză.

Printre cei 28 de morţi se numără cei şase adulţi şi 22 de copii, dintre care şapte olandezi.

Cel puţin 28 de persoane au murit, între care 22 de copii, în urma unui accident de autocar produs, marţi seară, în Elveţia.

Toate victimele accidentului de autocar produs în sudul Elveţiei se întorceau de la o staţiune de schi acasă, în Belgia.

Cele 24 de persoane rănite

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 3 ore
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 7 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 3 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 6 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 4 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Liga Europa: Glasgow Rangers – Tottenham 1-1

News.ro acum o ora
Echipa scoţiană Glasgow Rangers a terminat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea engleză Tottenham, în a şasea etapă din Liga Europa. Pe Ibrox Stadium, echipa antrenată de Philippe Clement nu a putut marca în prima repriză

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°