Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi-a dat acordul pentru lansarea staţiilor locale ale canalului de ştiri Digi 24, televiziune de portofoliul a companiei RCS&RDS.
Membrii CNA au votat acordarea licenţei pentru cele opt staţii locale pe care RCS&RDS urmează să le lanseze într-un an de zile şi care vor face parte din reţeaua de ştiri Digi24, potrivit paginademedia.ro
„La adăpostul unei legi imperfecte, ei fac legea lor. Nu îmi place ce se întâmplă, o să fie monopol“, a spus Mihai Mălaimare, membru CNA.
„Este importat ca posturile locale să nu fie afecatate. E un produs editorial bun pe care îl urmăresc. Felul în care trataţi posturile locale ridică problema“, a spus şi Gelu Trandafir, membru CNA.
Solicitarea de licenţă a primit şapte voturi pentru şi două împotrivă. Voturile negative au fost date de Mihai Mălaimare şi Constantin Duţu. Operatorul de cablu vrea să deschidă posturi locale în oraşele Braşov, Oradea, Cluj, Timişoara, Craiova, Iaşi,Constanţa şi Galaţi.
Consiliul a mai discutat odată acordarea licenţelor pentru staţiile locale ale Digi24, dar decizia a fost amânată.