Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supravieţuind viitorului

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 martie 2012 ·

Noi studii au încercat să stabilească modul în care va arăta planeta noastră peste nu mai puţin de 100.000 de ani, relatează www.repubblica.it

Pentru oamenii moderni, viitorul înseamnă, în general, următoarele şase luni, doi ani sau 20 de ani. Rareori ne hazardăm să ne gândim care va fi viitorul planetei noastre peste mii de ani, asta şi pentru că un asemenea exerciţiu ne sperie: indiferent că este vorba de schimbările climatice, de pericolul unor pandemii provocate de noi virusuri sau de posibilitatea ca un asteroid uriaş să lovească Terra, cert e că previziunile privind viitoarele catastrofe care îi aşteaptă pe pământeni sunt atât de frecvente, încât cei mai mulţi dintre noi preferăm să nu ne imaginăm un viitor prea îndepărtat, de teamă că nu va exista nici un viitor. Ca să nu mai vorbim de faptul că în cadrul Global Catastrophic Risk Conference, organizată la Oxford în 2008, se estima că fiinţele umane aveau doar 19% şanse să supravieţuiască până în 2100. Un asemenea pesimism, avertizează însă revista New Scientist, citând un număr mare de studii şi de specialişti, este totuşi prematur şi complet neîntemeiat. Prima veste bună vine de la oamenii de ştiinţă de la Long Now Foundation, fondată la San Francisco. Aceştia sunt siguri că peste 100.000 de ani, noi vom fi tot aici. Fosilele descoperite sugerează faptul că mamiferele pot supravieţui un milion de ani şi unele specii chiar de zece ori mai mult timp. Prin urmare, de ce mamiferul cel mai inteligent, Homo Sapiens, nu s-ar afla şi el printre acestea?

Tot aici

Având în vedere cei 200.000 de ani de existenţă umană pe Terra, Richard Gott, astrofizician la Princeton University, estimează că vom trăi alte şapte milioane şi jumătate de ani. Dezastrele provocate de fiinţele umane (războaie termonucleare), noi virusuri ucigaşe (au existat patru în ultimul secol) sau erupţia unui supervulca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°