Consiliul Local Zărneşti a aprobat pentru 2012 o serie de investiţii pentru şcolile şi liceele din oraş.
Edilii au apreciat ca fiind prioritară efectuarea lucrărilor de reabilitare termică a Şcolii Generale nr.1 (foto), pentru care s-au alocat 110.000 de lei, în vederea reducerii costurilor de întreţinere, precum şi reabilitarea Şcolii Generale nr.3 în cuantum de 50.000 lei, lucrări necesare primirii „clasei zero“ în această unitate de învăţământ. Pentru Şcoala Generală nr. 2 din Tohanul Vechi sunt prevăzute lucrări la acoperiş şi o asfaltare completă a curţii şcolii. De asemenea, autorităţile locale vor să înfiinţeze o creşă în cadrul Grădiniţei nr. 3 din cartierul Tohan Blocuri.
Pentru primul an, aceasta va putea deservi 20 de copii, cu posibilitate de extindere din anul următor.
Tot la acest capitol bugetar au fost alocate 30.000 de lei pentru reabilitarea Liceului Industrial Zărneşti, precum şi suma de 190.000 de lei pentru montarea unui post de transformare electric, necesar branşării liceului la reţeaua publică de distribuţie a energiei electrice şi debranşarea acestuia de la Uzina Mecanică Tohan.
Postul de transformare va asigura şi alimentarea cu energie electrică a celor două blocuri de locuinţe şi a ştrandului, situat în apropiere. Ştrandul şi terenul din jur a fost preluat în patrimoniul oraşului în 2011, de la Uzina Mecanică Tohan, prin compensarea unei părţi din datoria pe care societatea a acumulat-o de-a lungul timpului la bugetul local.
Consiliul Local Zărneşti a aprobat pentru 2012 o serie de investiţii pentru şcolile şi liceele din oraş.
Edilii au apreciat ca fiind prioritară efectuarea lucrărilor de reabilitare termică a Şcolii Generale nr.1 (foto), pentru care s-au alocat 110.000 de lei, în vederea reducerii costurilor de întreţinere, precum şi reabilitarea Şcolii Generale nr.3 în cuantum de 50.000 lei, lucr