Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acordul care închide războiul comercial dintre Europa şi America pe subiectul importurilor de vită cu hormoni

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Parlamentul European a aprobat ieri un acord care pune capăt războiului comercial dintre Uniune şi continentul nord-american, SUA şi Canada, vechi de 20 de ani şi declanşat pe tema importurilor de vită tratată cu hormoni.

Acordul a fost elaborat de Comisia Europeană şi a trecut ieri, cu mici schimbări, prin Parlamentul UE.

Documentul stabileşte concesii, de o parte şi de alta: creşte la 48.200 de tone cota importurilor UE de carne de vită de calitate, iar americanii şi canadienii suspendă taxele impuse Europei ca sancţiune pentru interzicerea cărnii tratate cu hormoni.

Astfel, acordul permite Uniunii Europene să menţină interdicţia privind importurile de carne de vită tratată cu hormoni în schimbul creşterii cotei sale de importuri de carne de calitate superioară din SUA şi Canada.

Acesta taxe erau aplicate exporturilor de produse originare din statele membre şi se ridicau la o valoarea totală de peste 250 de milioane de dolari, la preţurile actuale.

"Aceste taxe au îngreunat exporturile Uniunii Europene şi au dus la pierderea cotei de piaţă pentru producătorii din Uniunea Europeană. Produsele din UE afectate de aceste sancţiuni au inclus produsele din carne de bovine şi porcine, brânza Roquefort, ciocolată, sucuri, gemuri şi trufele proaspete", potrivit comunicatului PE.

Pe lista neagră a exporturilor către SUA şi Canada rămâne un stat din UE, Marea Britanie, pentru produsele căreia se vor aplica în continuare taxele respective.

Istoria războiului

Europa a interzis în 1988 importurile de carne de vită tratată cu anumiţi hormoni de creştere, fapt ce-a afectat în special SUA şi Canada, principalii exportatori.

În 1996, SUA şi Canada au atacat interdicţia în sistemul de soluţionare a litigiilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi primit aprobarea pentru impunerea un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°