Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, şi-a anunţat joi candidatura la Consiliul Judeţean Buzău, precizând că mai are nevoie de acordul forurilor superioare ale partidului. Potrivit senatorului UNPR Ion Vasile însă democrat-liberalii au încălcat înţelegerea dintre cele două partide, el fiind propus pentru CJ, iar Preda la primăria municipiului.
"Sunt decis să-mi asum o candidatură la CJ din partea PDL. Vine pe fondul bâlbâielilor din USL, a traseismului practicat de mult timp de unii politicieni buzoieni pentru a-şi atinge interesele personale. Am să anunţ Colegiu Director al partidului că-mi asum această candidatură, urmând ca acest for să ia decizia finală. Voi face ce îmi cere partidul”, a afirmat deputatul.
Cezar Preda susţine că, deşi nu a primit încă acordul colegilor, este suţinut de buzoieni. “Primarii mei mă vor pentru a intra în bătălie. Ei nu admit, ei sunt curtaţi zilnic şi invitaţi cu bani de ceilalţi contracandidaţi. Singura raţiune ca să-i ţină uniţi e să candideze şeful PDL”, a declarat deputatul, adăugând că actualul preşedinte al CJ Buzău, Adrian Mocanu, nu va susţinut nici de PDL, nici de USL.
Decizia de a candida a venit din senin pentru liderul UNPR Buzău, Ion Vasile, care a declarat că nu se aştepta la aşa ceva. “Noi aveam o înţelegere cu PDL, care a fost parafată şi celor de la Bucureşti: eu la CJ şi Preda la municipiu. Dacă ei au încalcat înţelegerea, atunci ne vom reconsidera poziţia”, a declarat pentru gândul Ion Vasile.
Totodată, senatorul a criticat poziţia PDL, punând accent pe consecvenţa lor politică “neinspirată”. Din acest motiv, Vasile a spus că-şi va retrage sprijinul şi că nu îi va mai vota de acum înainte. “Fără UNPR, nu mai aveau nici guvernare, nici susţinere, nu aşa se face într-o coaliţie. Noi pregătisem o strategie care astăzi s-a schimbat radical. Va trebui să ne vedem fiecare de drumul nostru. Nu mai