Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denunţătorul vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, autorul unui carnagiu în care au murit trei tineri FOTO

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Iacob Chişărău, consilier judeţean în Caraş-Severin, s-a aflat anul trecut, în mai, în atenţia opiniei publice după ce a provocat un accident teribil pe drumul care leagă România de Serbia. Fostul primar al oraşului Moldova Nouă şi al grupului Moldomin se grăbea la un chef şi a lovit o maşină în care se aflau trei tineri. După aproape un an şi numeroase expertize fără finalitate, dosarul lui Chişărău nu a ajuns pe rolul instanţei.

La începutul lunii mai, o nouă tragedie pe şosea a zguduit Vestul ţării. Trei tineri au pierit nevinovaţi pe drumul dintre România şi Serbia, spulberaţi de Touaregul puternic şi grăbit al lui Iacob Chişărău, în vârstă de 62 de ani, consilier judeţean şi fost primar al oraşului Moldova Nouă. Potrivit anchetatorilor, Chişărău se grăbea la petrecerea fiicei sale, care îşi sărbătorewa ziua de naştere. El a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi a intrat într-o maşină care venea, regulamentar, din sens opus. Accidentul a avut loc pe DN 59, pe podul dintre localităţile Şag şi Pădureni, din judeţul Timiş. Citeşte mai multe detalii despre accident aici!

CLICK PE POZE PENTRU IMAGINI DE LA FAŢA LOCULUI (nerecomandate persoanelor sensibile)

Din cercetările preliminare efectuate la faţa locului, poliţiştii au concluzionat că vina aparţine şoferului maşinii de lux, pe care falimentara SC Moldomin şi-a permis s-o achiziţioneze cu banii jos. Iacob Chişărău a administrat oraşul de pe malul Dunării în calitate de primar, în perioada 1996-2000. Odată cu încheierea mandatului la primărie, a revenit la Moldomin în scaunul de director general. A găsit-o într-o situaţie delicată, iar acum societatea se află în lichidare. Din 2008, Iacob Chişărău este şi consilier judeţean în Caraş-Severin.

UPDATE Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, acuzat de DNA de luare de mită

Iniţial, Chişărău nu ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 11 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 32 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°