Strada va avea o lungime de 2,2 km, va avea câte o bandă pe sensul de mers, pe o parte va fi amenajat trotuar, iar pe cealaltă parte o pistă pentru biciclete
Din capătul dinspre cartierul Noua al uzinei Roman (str. Prunului) va fi amenajată o stradă, pe sub podul de peste Calea Bucureşti (pe unde a fost calea ferată uzinală). Noua arteră va trece printre complexurile Carefour şi Selgros, după care va străpunge ocolitoarea municipiului Braşov. Proiectul „Drum de acces spre zona economică Sud-Est” va fi realizat ori cu bani europeni, prin POR, ori va fi inclusă în Planul Integrat de Dezvoltare al Braşovului în exerciţiul financiar 2014 – 2020. Valoarea estimată la acest moment al lucrării este de 1,9 milioane de euro. Strada va avea o lungime de 2,2 km, va avea câte o bandă pe sensul de mers, pe o parte va fi amenajat trotuar, iar pe cealaltă parte o pistă pentru biciclete. „În luna ianuarie am lansat licitaţia pentru stabilirea firmei care va face studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru această lucrare. Au fost depuse cinci oferte, iar firma care a câştigat este Rutier Conex 91. În câteva zile va fi semnat contractul, astfel că firma are la dispoziţie 75 de zile pentru a realiza documentaţia”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Pe această stradă se va putea merge cu viteza de 60 km/oră. În acest fel, se va asigura accesul mult mai uşor către zona comercială din cele două părţi ale Căii Bucureşti. Strada va avea o lungime de 2,2 km, va avea câte o bandă pe sensul de mers, pe o parte va fi amenajat trotuar, iar pe cealaltă parte o pistă pentru biciclete
Din capătul dinspre cartierul Noua al uzinei Roman (str. Prunului) va fi amenajată o stradă, pe sub podul de peste Calea Bucureşti (pe unde a fost calea ferată uzinală). Noua arteră va trece printre complexurile Carefour şi Selgros, după care va str