Format întru legile picturii la Academia de Arte „Luceafărul“, întors curând aici spre a-i învăţa pe alţii cum să ajungă la nebănuitele taine prin tot atâtea nebănuite trepte de descifrare a frumosului, pictorul Sorin Adam este un păgân închinător la culoare botezată în lumină, aliniindu-se încă de la începutul înscrierii sale între creatorii de artă (anii ’90 ai secolului rămas în urma noastră) pe linia unui Vasile Grigore (cel mutat în lumea umbrelor chiar în seara vernisajului actualei expoziţii a pictorului). Bucureşti, Florenţa, Iaşi, Istanbul, Constanţa, Abruzzo, Ploieşti… Iată un parcurs pe care lucrările sale l-au urmat (geografic vorbind) spre a se insta Publicitate la mai deplin în noi şi deopotrivă în acest vast imperiu al „oglinzilor“ care ştiu să păstreze, nealterat de timp, chipul lumii cea mereu schimbătoare. Picturi – naturi statice, peisaje (în „iernile“ sale până şi pomii de lângă cuşmele înzăpezite ale caselor par zgribuliţi de frig, ca nişte stranii fosile încremenite de dorul rodirilor), tristeţea măştilor de carnaval. Clasice vase cu flori, Veneţii, Balcic, Cairo, arene în care se-nfruntă de veacuri om şi animale, într-o neloială coridă, moschei şi ziduri (ale plângerii, ale luminii), mare şi cer, iar între ele, el – omul, etern şi pieritor, nuduri inocent-provocatoare tronând pe fond alb-galben sub pârjolul unui roşu de neiertător asfinţit. Expoziţia Sorin Adam – Pictură, de la Salonul Artelor – Cercul Militar Naţional este o amplă şi dinstinctă carte de vizită a unui artist de mare forţă (şi gingăşie) a demersului plastic în care totul – linie, desen, culoare – stă sub semnul solar al răsfrângerii văzutelor în limpedea oglindă a nevăzutelor cerului, uluit parcă de splendoarea planetei albastre. Dacă, în poezie, Verlaine nu căuta culoarea, ci nuanţa doar, lăsându-i cititorului libertatea de a-şi construi, din chiar tremurul