Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Program prelungit la plata impozitelor și taxelor locale, în sectorul 1

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale (DGITL) Sector 1 își vor extinde programul de lucru cu publicul, începând de luni și până pe 2 aprilie.

Pentru a le oferi contribuabililor persoane fizice posibilitatea de a beneficia de bonificația de 10% prevăzută pentru plata integrală, cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, programul casieriilor DGITL Sector 1 a fost prelungit.

Astfel, pentru centrele din str. Biserica Amzei nr. 21-23, Calea Griviței nr. 208 și str. Pajurei nr. 13, programul de lucru cu publicul este în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri între orele 8.30 şi 18.30, iar sâmbătă, de la 9.00 la 14.00.

Pentru casieria din incinta Primăriei Sectorului 1 (Șos. București-Ploești nr. 9-13), programul de lucru cu publicul este în zilele de luni, marți, miercuri și vineri între orele 8.30 şi 16.30, iar joi, între 8.30 şi 18.30.

În cazul în care impozitele şi taxele locale, aferente anului fiscal 2012, nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie.

Locuitorii sectorului 1 îşi mai pot achita taxele şi impozitele locale prin internet banking, cu numerar, cu cardul, prin ordin de plată sau prin mandat poştal.

Contribuabilii care doresc să plătească impozitul prin internet trebuie să aibă un cont de internet banking deschis la orice bancă din care să facă un virament bancar, în lei, din contul propriu în contul IBAN asociat tipului de impozit pe care îl are de achitat. Contul IBAN al Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 poate fi identificat consultând site-ul http://www.impozitelocale1.ro/, secţiunea „Lista conturi IBAN”.

Bucureștenii din Sectorul 1 care doresc să achite cu numerar, pot face plata la unul din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 49 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum o ora
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 33 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 51 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 51 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°