Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BC Mureş – CSU Sibiu 87-82: Succes pe muchie de cuţit

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 15 martie 2012 ·

În etapa a XXVI-a a Diviziei A de baschet masculin, BC Mureş Tâtrgu-Mureş a învins pe teren propriu cu scorul de 87-82 formaţia CSU Atlassib Sibiu. Porniţi drept favoriţi în confruntarea cu sibienii, ”tigrii” au trecut prin mari emoţii pentru obţinerea celor două puncte.

Având în vedere poziţia din clasament şi programul greu al sibienilor în ultimele etape, aceştia îşi jucau şansa de a se menţine pe un loc de play off. CSU Atlassib se află pe locul VIII şi va întâlni în ultimele etape CSU Ploieşti, în deplasare, acasă cu BC Timişoara, la CSM Bucureşti şi cu U Mobitelco Cluj. Situaţia mureşenilor este diferită doar din punctul de vedere al locului ocupat, deoarece şi programul lor este unul dificil. A rezultat un joc spectaculos, în care oaspeţii au reuşit să conducă în majoritatea timpului, până spre final. După 6-0 şi 12-6, au reuşit să preia conducerea şi să încheie primul sfert cu avantaj minim. Sfertu secund a fost unul mai reuşit din partea gazdelor, dar avantajul a alternat de o parte sau cealaltă. La pauza mare diferenţa de trei puncte (49-46) pentru BC Mureş anunţa un final incendiar.

Aşa a şi fost. Echipa lui Srecko Sekulovic a condus până la jumătatea sfertului trei, fără a reuşi desprinderea, după care sibienii au preluat din nou avantajul. Acesta a alternat în partea a doua, dar oaspeţii se aflau în avantaj la ultima pauză. Aceştia s-au menţinut permanent în avantaj, până la mai puţin de două minute de final. Curajul lui Watson, cu o aruncare de trei puncte reuşită a adus echipa sa din nou în avantaj, la 80-78, dar la intrarea în ultimul minut prevesteau o partidă cu prelungiri. Acelaşi Watson trimite din nou în coş de la distanţă, apoi transformă două libere şi tabela arăta 85-80 cu 14 secunde înainte de fluierul final. Austin transformă şi el două libere şi totul depindea de o ”treiţă” sibiană, cu două secunde rămase. Stănescu reuşeşte

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°