Presedintele Comisiei pentru Buget din Parlamentul European, Alain Lamassoure, a avertizat miercuri ca, desi nu are niciun deficit, bugetul Uniunii Europene risca sa intre in incapacitate de plata. El a explicat ca principalii contributori refuza sa-si majoreze participatia, "pentru ca nu vor sa plateasca de doua ori". Sursa imagine: adevarul.ro.jpg
Pentru 2012, statele membre ale UE au impus un buget de austeritate cu cheltuieli limitate la 129,1 miliarde de euro, sub cele 133,1 miliarde de euro cerute de Parlamentul European. Pe 26 aprilie, Comisia Europeana urmeaza sa prezinte propunerea sa de buget pentru 2013, insa este putin probabil ca statele membre sa accepte o majorare, a apreciat Lamassoure in cursul unei intalniri cu Comisarul pentru Buget, Janusz Lewandowski. "Bugetul european n-are niciun deficit, dar este in prag de incapacitate de plata", a declarat oficialul european, citat de Le Figaro. "Ne aflam in fata unei probleme politice. Franta, Germania, Olanda, Finlanda, Austria, care sunt principalii contribuitori, refuza majorarea contributiei lor atat timp cat ei sunt principalii sustinatori ai fondului de salvare a monedei euro, pentru ca nu vor sa plateasca de doua ori", a explicat Alain Lamassoure.
Exercitiul bugetar pentru anul 2013 va consta in "orientarea creditelor acolo unde este nevoie", a subliniat Lamassoure. "Pe termen mediu si lung va trebui ca bugetul sa se alimenteze din resurse proprii", a adaugat el.