Zilnic citesc în presa noastră despre mafie: mafia gazelor, mafia fierului vechi, clanul Butoane etc. Sunt folosiţi extrem de mulţitermeni şocanţi, de ai senzaţia că trăim în Sicilia, că mafioţii stau cu noi în cartier. Am mai povestit că termenul de clan a fost impus în presa românească de Christian Levant. Ion Cristoiu premia ştirile care apăreau pe prima pagină. Jurnalistului Levant, acreditat la Poliţie, nu-i intrau ştirile pentru că nimeni nu era interesat de reţinerea unui ştirb, care împreună cu două pirande cu fuste lungi, făcuse nu ştiu ce găinărie. Aşa că a inventat termenul de clan, ba a mai împărţit Bucureştiul pe zone, cu hartă. Clanul Piele Lungă, Sadovenii etc. Ce conta că de fapt cei arestaţi erau nişte rromi prăpădiţi? “Temutul, sângerosul, periculosul clan...” şi uite ştirile apăreau una după alta, până au început şi ultimii trepăduşi că sunt mafioţi, că sunt cineva.
Mi-am dat seama de ce înseamnă mafia într-adevăr după ce am citit o carte excepţională, “Mafia (Mafiile). Pe urmele societăţilor criminale”, de Thierry Cretin, cu o prefaţă remarcabilă de Florian Coldea. Autorul este şi el un personaj foarte interesant. Diplomat în drept al Universităţii din Lyon, Thierry Cretin şi-a început cariera ca judecător de instrucţie, după care a devenit procuror al Republicii Franceze - din 1993. Timp de trei ani, 1997-2000, a fost detaşat la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene pentru a contribui la punerea în operă a unui plan de acţiune împotriva criminalităţii organizate. În 2001 s-a alăturat OLAF, Biroul European de luptă AntiFraudă.
Definiţia omului de onoare, Al Capone, trilogia Naşul, mediatizarea asasinării judecătorului Falcone, succesul de care s-a bucurat Gomorra... Mafia este într-adevăr fascinantă, cu o singură condiţie: să nu faci parte din ea. Mă bucur, în schimb, că suntem departe de mafia adevărată. La noi, pe
