Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Odihnă elveţiană

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 martie 2012 ·

Elveţienii nu par a fi dispuşi să stea prea mult timp departe de serviciu, relatează corriere.it. Cel puţin aşa reiese dintr-un referendum recent, în care locuitorii din Ţara Cantoanelor s-au declarat împotriva propunerii de mărire a concediului de la patru la şase săptămâni. Chemaţi la urne pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la iniţiativa „șase săptămâni pentru toţi“, promovată de sindicate, elveţienii au spus un nu hotărât, cu 66,5 la sută. Refuzul de prelungire a concediului ar putea fi surprinzător pentru majoritatea europenilor, nu însă pentru elveţieni. Potrivit sondajelor efectuate anterior, rezultatele erau destul de previzibile. În plus, nu este prima dată când elveţienii resping iniţiative cu privire la reducerea timpului de muncă, indiferent că este vorba de concedii sau de numărul de ore prestate săptămânal. Potrivit presei elveţiene, în ultimele decenii astfel de iniţiative au avut parte de aceeaşi soartă, mai ales în 1985 şi în 2002. În plus, criza economică din ultimii ani a accentuat înclinaţia elveţienilor pentru disciplină şi operativitate.

Soluţie împotriva

stresului

Guvernul şi cei mai mulţi parlamentari s-au exprimat de la început împotriva acestei iniţiative. Textul propus spre votare de către sindicate cerea prelungirea duratei concediului de la patru săptămâni, cât este în prezent, la şase săptămâni. Pentru autorii iniţiativei, cele şase săptămâni de concediu de odihnă ar fi trebuit să fie o soluţie împotriva stresului tot mai mare al angajaţilor. Pentru oponenţi însă, în frunte cu angajatorii şi partidele de dreapta, testul constituia o ameninţare la competitivitatea elveţiană. În prezent, în Elveţia, fiecare angajat are dreptul la cel puţin patru săptămâni de concediu pe an. Însă, este vorba de perioada minimă prevăzută de lege, existând contracte de muncă mult mai generoase din acest punct de vedere

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 22 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 53 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°