Andrei Platonov – Cevengur
de Antoaneta Olteanu, Editura Allfa
„Cevengur“, romanul lui Andrei Platonov, este considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura rusă a secolului XX. O literatură care nu a dus lipsă de nume mari, dacă ne gândim numai la autori ca Mihail Bulgakov sau Iuri Mamleev. Pe ultimul, unii specialiști îl consideră un demn urmaș al lui Gogol sau Dostoievski.
Așadar, „Cevengur“ este romanul unei utopii politice, și nu numai, în care este zugrăvită Rusia frământată de prefacerile aduse de instaurarea comunismului într-un cătun uitat de lume. Personajele lui Platonov deambulează într-un peisaj dominat de incertitudine, foamete și anarhie: țărani umili sau figuri șterse, ei își pun doar problema supraviețuirii dominați de instincte animalice ca și de o căutare a unui sens al vieții dat de precaritatea ființei religioase. Femeile nasc prunci pe care îi leapădă imediat atunci când nu mor ulterior, iar bărbații ară pământul în zadar: seceta distruge ultima rămășiță de speranță.
În mijlocul acestei nebunii a naturii, copiii care supraviețuiesc devin adulți (Proșka și Sașka sunt personaje de neuitat) și încearcă să priceapă ce este cu ei și cu lumea teribilă în care trăiesc. Lumina pare a veni de la comunism și de la ideile novatoare ale câtorva indivizi care pricep că doar Comuna poate alina nevoia lor de mai bine. Așadar, la „Cevengur“, comunismul este dezbătut în pagini de o stranietate care combină inepțiile ideologiei roșii cu nevoia de transcendent a unor suflete care se zbat în cazanul cu smoală al realității. Este un amestec teribil de realism combinat cu un suprarealism magic, în care râsul are conotații tragice, iar umorul este mai mereu întunecat. Personaje ca Zahar Pavlovici, Dvanov, Kopionkin sau Cepurnîi reprezintă tot atâtea caractere ale unei lumi în ebuliție, unde umorul negru, ironia macabră se împletesc
