● Dar de asta ce ziceţi? Cică "Din război ies adevăraţii stăpâni". În definitiv, de ce e nevoie de stăpâni? Lumea nu e în stare să-şi suporte prezentul şi fără conducători? Iar dacă e aşa, pacea nu poate naşte lideri? Prefer, zău!, stăpâni ieşiţi din tihna omenirii, şi nu din indigestia ei. Războaiele plămădesc tirani, trădători, lichele, monştri, ce mai tura-vura. Războiul cultivă urâtul din om şi ce este mai detestabil decât un stăpân al urâtului? Rugaţi-vă deci pentru pacea pământului, nu pentru adevăraţii stăpâni ai lumii!
● O frază nu-mi dă însă ghes, nu mă lasă să dorm, îmi albeşte nopţile. Vasăzică, "De femeie nu trebuie să te îndrăgosteşti, ci să fugi..." Cum adică, doar ce am învăţat să fug după ea, după dragostea ei? Şi cu ce te alegi din fuga de femeie, îmi poate răspunde cineva? Spre ce să alergi în schimb? Nu fugiţi de dragoste, oameni buni, duceţi-vă către ea, căutaţi-o, provocaţi-o, împărtăşiţi-o, lăsaţi-vă în vraja ei şi apoi fugiţi! Împreunaţi! Faceţi astfel încât să aveţi mereu în spate moartea, şi în faţă iubirea! Invers e tragic, credeţi-mă, ştiu ce spun, doar vă scriu din…fugă!
● "Patria nu este decât un oftat", conchide autorul "Lăncilor însângerate". Aţi citit vreodată o definiţie mai emoţionantă a patriei? Eu nu, şi oftez ori de câte ori scriu despre România sau mă gândesc la ea. Off, România mea!...
● În vis, totul are rezolvare, aţi observat? Se face că scapi în adâncuri ori că cineva îndreaptă spre tine cuţitul. N-ajungi până la fundul prăpastiei şi nici lama de oţel nu-ţi terciuieşte maţele, că te-ai şi trezit. Salvarea vine din trezire. În realitate nu se întâmplă decât arar aşa ceva. Trezirea nu e suficientă să ne salvăm, destule (majoritatea, din păcate!) nu mai ţin de noi. Se abat asupra noastră din senin şi ne culcă la pământ, ne aruncă pericolelor mortale. Pe când în vis totul e posibil şi corigibil,
