Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme de familie! Kone e somat să se mute în Franţa! De ce ar putea claca închizătorul lui Dinamo

Publicat in Pro Sport, vineri 16 martie 2012 ·

Cele patru puncte obţinute de Dinamo în primele două runde ale sezonului de primăvară al Ligii I nu i-au mulţumit pe şefi. Aceştia consideră că mai mulţi fotbalişti nu se ridică la nivelul arătat în tur, unul dintre cei daţi drept exemplu fiind Kone. Totuşi, acţionarii aşteaptă ca africanul să-şi rezolve problemele din familie care se pare că îl macină în ultimul timp.

Situaţia dificilă pe care Kone o traversează în viaţa personală şi-a lăsat amprenta şi pe jocul mijlocaşului defensiv, care riscă să-şi piardă locul de titular la Dinamo dacă va continua pe aceeaşi linie.

Soţia îl vrea în Franţa

Încăpăţânarea lui Kone de a nu semna un nou contract cu roş-albii are şi un substrat, în afara celui financiar. Soţia africanului nu mai vrea ca acesta să continue în România, ci îl îndeamnă pe partenerul său de viaţă să accepte una din ofertele pe care le are din Franţa. Asta mai ales în condiţiile în care consoarta fotbalistului n-a fost la Bucureşti decât în vizită, ea locuind în prezent la Paris. Prins la mijloc, între familie şi echipă, Kone pare să clacheze. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât copilul lui Djakaridja este bolnav de două săptămâni, iar acest lucru se adaugă la presiunea apărută pe marginea discuţiilor despre scadenţa contractului său cu Dinamo.

Nu s-a antrenat nici ieri

Djakaridja Kone are la rândul lui probleme cu sănătatea. După partida de la Târgu Jiu, meci în care a fost unul dintre cei mai slabi dinamovişti, ivorianul resimte unele dureri la piciorul drept. Este vorba de o contractură care l-a ţinut departe de teren toată săptămâna, chiar şi ieri, Kone nefiind prezent la şedinţa de pregătire. Totuşi, staff-ul medical crede că fotbalistul de culoare se poate recupera pentru partida cu Sportul, şansele de a fi pe teren fiind peste 80%.

65 de meciuri a strâns Kone în Liga 1, toate în tricou

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 48 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°