În perioada 11-22 martie, la Varșovia are loc o „Lună a teatrului românesc“: pentru prima dată în capitala Poloniei e programată, în organizarea Institutului Cultural Român de acolo, o prezentare a teatrului românesc de astăzi, cu trei spectacole – Piața Roosevelt de Dea Loher, regia Radu Afrim (Teatrul Național Timișoara), X mm din Y km de Gianina Cărbunariu (Colectiv A, Cluj) și Un cuplu de români amărîți vorbitori de polonă de Dorota Maslowska, regia Theodor Cristian Popescu (Teatrul Național Tîrgu Mureș, compania „Tompa Miklos“) – și o expoziție de fotografie semnată de Radu Afrim. Toate reprezentațiile au loc la TR Warszawa, teatrul unde a avut loc premiera absolută a piesei Dorotei Maslowska, unde a lucrat, multă vreme, Krzysztof Warlikowski și unul dintre cele mai reputate spații de spectacol din Varșovia.
Sub titlul Nasza obsesja/Obsesia noastră, interviul care urmează a fost publicat inițial, integral, în cea mai citită publicație teatrală poloneză, revistaTeatr, într-un grupaj special dedicat artelor performative românești cu ocazia prezentării de la TR Warszawa. Începuturile tale sînt legate de underground – ce-ai învăţat atunci, ce ți-a rămas din acea perioadă?
Atunci m-am învățat cu austeritatea, dar și cu libertatea. Mai ales libertatea lucrului pe text, transformarea lui pînă la punctul în care începe să-mi aparțină mie. De atunci încolo, n-am mai folosit al patrulea perete, nici nu pot să mă gîndesc la convenția asta; în spectacolele mele, actorii au o relație directă cu publicul, totul e interactiv. În underground m-am obișnuit cu lucrul pe genunchi, am repetat de multe ori în baruri, cu clienți bînd la mese, rîzînd și comentînd. Am înțeles că teatrul e o chestiune mult mai vie decît mi s-a spus în școală, mai vie și mai apropiată de spectatorul-consumator. De aceea n-am disprețuit niciodată teatrul de consum (ceea ce făcea, la prim