Continuăm publicarea unor fragmente din cartea ce pleacă de la premisa că Mihail Sebastian este un subiect-turnesol care, prin datele ce pot fi găsite laolaltă în biografia lui (evreu, discipol al lui Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade, ambii reprezentanţi ai dreptei radicale; redactor şi colaborator la publicaţii foarte diferite între ele ideologic: Cuvântul , Revista Fundaţiilor Regale , Rampa , Reporter , Viaţa Românească etc.; ţintă, în calitate de evreu-generic, al naţionaliştilor radicali, iar în calitate de evreu concret obiect al legislaţiei antisemite introduse de Statul român începând cu anii 30 şi căpătând un caracter acut în anii 40; victimă a naţionaliştilor evrei, care văd în el un "asimilist" sau chiar un trădător; apropiat al Partidului Comunist în preajma momentului 23 august 1944; victimă a unui accident neelucidat în 1945, care a dat naştere la numeroase legende bazate pe teorii ale conspiraţiei), permite unificarea, compararea şi înţelegerea unor contexte altfel eterogene. "Critica lui Mihai Iovănel e metodică, intensiv analitică, abrazivă, lipsită de sentimentalism şi retorică, de o mare vioiciune argumentativă, perfect adecvată mobilului ideologic şi caracterologic pe care-l urmăreşte. Autorul operează prin reducerea conceptuală a discursului lui Sebastian şi a comentatorilor lui, astfel încât expunerea capătă caracterul demonstrativ al unui joc logic. Procesul abstractizării se bazează însă pe o excelentă cunoaştere a operei lui Sebastian şi a bibliografiei subsecvente (cu veleităţi exhaustive)." - Paul Cornea
6. Evadarea
Între 17 iunie 1940 şi 1 ianuarie 1941 jurnalul tace, dar Sebastian câştigă o prietenă. La începutul lui iulie primeşte o scrisoare (datată Bucureşti, 6 iulie 1940) de la o admiratoare care semnează N. M., în vârstă de 17 ani, care tocmai i-a citit Accidentul recunoscându-
