Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costeștiul are sistem de supraveghere video realizat cu fonduri europene ( vezi și video)

Publicat in Arges Online, vineri 16 martie 2012 ·

Începând din această săptămână, locuitorii orașului Costești vor fi mai în siguranță odată cu intrarea în funcțiune a noului sistem de supraveghere video, care este dotat cu 16 camere amplasate în cele mai importante zone ale orașului. Acesta este rezultatului unuia dintre cele două proiecte cu finanțare europeană care au fost contractate de către primăria localității, alături de investiția, mult mai amplă, care va duce la asfaltarea a nu mai puțin de 20 de kilometri de drumuri din Costești.

Potrivit primarului Ion Baicea, cele două proiecte sunt fiecare premiere pentru sudul județului, cel cu supravegherea video fiind primul de acest gen din zonă, în vreme ce proiectul de asfaltare reprezintă cea mai mare finanțare din sudul Argeșului, având o valoare de peste 40 de milioane de lei.

Acesta va începe, speră edilul orașului, în luna aprilie a acestui an, după un an de întârziere. Prezent la punerea în funcțiune a sistemului de supraveghere video, președintele PDL Argeș, Mircea Andrei, a ținut să-l felicite pe primarul Ion Baicea pentru accesarea fondurilor europene și și-a manifestat susținerea pentru proiectele viitoare ale acestuia. Senatorul a subliniat că la Costești, interesul public a prevalat în fața celui politic, mulțumind pentru votul acordat pentru proiecte celor 10 consilieri locali PDL și PNL.

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 2 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum o ora
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Comisia Europeană a transferat României fonduri europene de 1,12 miliarde euro, reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă

News.ro acum o ora
În conturile statului român au fost transferate 1,12 miliarde euro, fonduri europene reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). ”În conformita

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 4 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri” Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privi

Mureş: Mecanicul locomotivei care a intrat la serviciu băut şi a lovit un autoturism condus de un cetăţean german, reţinut

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Transporturi, care au deschis o anchetă în urma accidentului feroviar produs în 6 ianuarie, în judeţul Mureş, unde un tren a lovit un autoturism condus de un cetăţean german, l-au reţinut pe mecanicul locomotivei. Acesta este cercet

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/9°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°