La puțină vreme după succesul ful­mi­nant, nu numai comercial, al vizitei lui Amos Oz, scriitor israelian evreu ai cărui părinți i-au povestit, pe vremuri, de­spre pogromurile din Ucraina, amintiri pe care el le-a și notat, alături de altele, într-o carte minunată care, se pare, se vinde bine și în România, aproape în același timp cu lan­sarea unui volum de poezii antume (nicide­cum „simbolice“, cum crede grațioa­sa pre­zen­tatoare a Jurnalului de pe TVR Cultural) al unui evreu român care scăpase de le­gionari doar ca să fie trimis la Auschwitz de francezi, l-am numit pe Barbu Fundoianu (nicidecum „Benjamin Fundoianu“, cum, ino­cenți, cred, sau doar citesc pe prompter, ace­eași grațioasă prezentatoare și partenerul ei de Jurnal cultural), dl Șova făcea cunos­cutele sale declarații despre Holocaust. Care n-a fost, credea el, bazîndu-și convingerea pe documente, ca vrednic absolvent de istorie ce e. Și e dreptul lui să citească exact ce do­cumente vrea. E dreptul lui suveran să simtă și să creadă ce vrea. În asta nu e nimic grav. Grav e că dl Șova a spus public ce cre­de. Și nu dovedește ignoranță, cum i se pare dlui Ponta, șeful său, ci prostie cra­să. Un om inteligent, așa cum sînt cei mai mulți la noi în țară, știe că nu are voie să spună tot ce gîndește. Și asta nu de azi, de ieri. Nu se face. Nu dă bine. Mai ales de cînd Europa e cu ochii pe noi. Iar de la dl Șova aveam oareșce pretenții. Senator, pur­tă­tor de cu­vînt al unui mare partid, de! Nu-i puțin, la vîrsta lui. Pînă la urmă, nici faptul că dl Șo­va, absolvent de Istorie și Drept (două facultăți la stat!), specializat la Paris și la Londra, doctor în drept, conferențiar uni­versitar (tot la stat!), gîndește cum gîndește cu mintea sa, atîta cîtă e, și crede ce crede nu-i foarte grav. Ca el gîndesc, cu mințile lor, foarte mulți. Oameni simpli care n-au trecut prin atîtea școli. Și care nu pot ac­cepta