Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Deputatul independent Oana Mizil: Am fost mazilită mişeleşte din fruntea PSD Călăraşi

Publicat in Romania Libera, vineri 16 martie 2012 · ·

Deputatul independent Oana Mizil, proaspăt demisă din fruntea PSD Călăraşi, a declarat, joi, la emisiunea "Sub semnul întrebării" difuzată de B1 TV, că a fost dată afară cu laşitate din fruntea PSD Călăraşi, aceasta dându-şi demisia din partid după acest gest.

Aceasta s-a declarat nemulţumită de felul în care a fost destituită şi a apreciat că şi-a făcut treaba în fruntea organizaţiei de Călăraşi. Mizil a precizat că nici Marian Vanghelie nu a primit vestea foarte bine.

"Bineînţeles că s-a supărat. Din punct de vedere uman, într-un fel bărbatul trebuie să-şi apere familia. Au fost nişte promisiuni făcute, eu chiar mi-am făcut treaba ca preşedinte de organizaţie judeţeană. A fost o mazilire mişelească, m-au dat afară dintr-o funcţie câştigată democratic, în 2010", a spus Oana Mizil.

Deputatul independent a arătat că destituirea sa seamănă cu felul în care Mircea Geoană a fost dat afară, însă a menţionat că îşi poate oricând proiecta un nou traseu politic.

"Mircea Geoană a fost dat afară în aceeaşi modalitate. Dacă Vanghelie era mazilit cum am fost eu PSD Bucureşti îi sărea în cap lui Ponta. Eu pot să-mi proiectez o nouă traiectorie politică", a conchis Oana Mizil.

Deputatul independent Oana Mizil, proaspăt demisă din fruntea PSD Călăraşi, a declarat, joi, la emisiunea "Sub semnul întrebării" difuzată de B1 TV, că a fost dată afară cu laşitate din fruntea PSD Călăraşi, aceasta dându-şi demisia din partid după acest gest.

Aceasta s-a declarat nemulţumită de felul în care a fost destituită şi a apreciat că şi-a făcut treaba în fruntea organizaţiei de Călăraşi. Mizil a precizat că nici Marian Vanghelie nu a primit vestea foarte bine.

"Bineînţeles că s-a supărat. Din punct de vedere uman, într-un fel bărbatul trebuie să-şi apere familia. Au fost nişte promisiuni făcute, eu chiar mi-am făcut treaba ca preşedinte de organizaţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 55 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 34 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°