Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a predat legislaţie la Cluj. „În universitatea noastră, etica profesională este de importanţă capitală”

Publicat in Adevarul, vineri 16 martie 2012 ·

Cătălin Şerban, acuzat de trafic de influenţă într-un dosar complex, în care punctul central este mita de 50.000 de euro dată de un consilier judeţean din Caraş-Severin, a fost cadru didactic asociat la Univeristatea Tehnică din Cluj, anul trecut. Reprezentanţii UTCN sunt miraţi de cele întâmplate.

Cazul vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara a şocat toată România, prin complexitatea sa şi prin suma imensă suspectată a fi primită ca mită pentru rezolvarea favorabilă a două litigii comerciale. Declaraţia de avere a magistratului timişorean a arătat nu numai salariul şi bunurile deţinute de acesta, ci şi faptul că Şerban a fost cadru didactic. Acesta a predat legislaţie la Universitatea Tehnică din Cluj, la Facultatea Construcţii de Maşini, în calitate de dascăl asociat (plata cu ora). De aici a câştigat suma de 733 de lei, în anul fiscal anterior. „În universitatea noastră, etica profesională este de importanţă capitală. Toate celelalte aspecte, legate de activitatea profesională a fiecărui dascăl, sunt secundare", a comentat Cătălin Popa, purtător de cuvânt al UTCN, participarea lui Şerban la cursurile universităţii clujene.

Şpaga de 50.000 de euro de la Curtea de Apel Timişoara, sigilată într-un birou notarial

Declaraţia de avere a vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara,anchetat de DNA pentru luare de mită: salariu de peste 10.000 de lei lunar

Acesta a mai spus că vestea că vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a fost reţinut de DNA l-a surprins. Întrebat dacă acest caz va influenţa într-un fel modul în care îşi vor selecta profesorii, Cătălin Popa a spus că e greu de anticipat astfel de dezvoltări de situaţii. „În momentul în care inviţi specialişti, cu o funcţie atât de mare, te gândeai că este un atu profesional", a mai spus purtătorul de cuvânt al UTCN.

Denunţătorul vicepreşedintelui Curţii de Apel T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 41 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 34 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 3 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Kabosu, câinele din celebra memă „Doge” și simbolul criptomonedei Dogecoin a murit. Anunțul a fost făcut de stăpâna patrupedului

Cancan acum 43 minute
Kabosu, un câine din rasa Shiba Inu, cunoscut pentru fotografia sa virală care a devenit simbolul criptomonedei Dogecoin, a murit vineri în Japonia, conform anunțului făcut de proprietara sa. Sato locuiește în prefectura Chiba, situată în periferia

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°