Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a avizat noua lege privind liberalizarea preţului la energia electrică. Vezi ce categorii de rău platnici nu vor rămâne fără lumină

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 martie 2012 · ·

Aproape toți miniștrii au fost deacord cu noul proiect de lege în ședința de astăzi a Guvernului. Proiectul a fost avizat de Executiv și urmează să fie trimis Parlamentului cu propunerea de adoptare în regim de urgență. Sursa: Sorin Antonescu

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, dar nici nu se poate spune în prezent dacă aceste preţuri se vor dubla la finalul procesului de liberalizare, susţine şeful ANRE, Dan Plaveti.

„În momentul de faţă, referitor la preţuri în general, ANRE întotdeauna monitorizează piaţa, dar în momentul de faţă nu putem spune nimic despre o majorare. Nu intenţionăm să mişcăm preţurile în niciun fel în următoarea perioadă", a spus Plaveti.

Întrebat de jurnalişti dacă este posibil ca, la finalul acestui proces de liberalizare a preţurilor, să rezulte dublare a preţului energiei electrice, şeful ANRE a arătat că nu se poate răspunde la aceste moment.

„Sincer, nu se poate răspunde cu da sau nu, este o problemă de presupunere. Se pot face oricâte studii despre cum va evolua piaţa, sunt diferite modele, diferite predicţii, dar nu pot confirma nici da, nici nu. Sunt ani când, spre exemplu, am avut o hidroelectricitate foarte bună, cum a fost anul 2010, când preţurile în piaţă au fost chiar foarte mici, şi am avut anul 2011, când hidroelectricitatea a fost foarte proastă şi atunci preţurile au început să crească. De asemenea, în funcţie de noile investiţii care vor exista, mediul concurenţial se va dezvolta, de aceea nu vedem neapărat nişte majorări semnificative", a afirmat Plaveti.

Nu se mai putea opri lumina dacă aceasta este vitală

El a amintit în acelaşi timp că vor fi aplicate şi o serie de facilităţi non-financiare, de genul interzicerii deconectării de la electricitate pentru persoanele care au nevoie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 47 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°