Nu pot să nu recunosc, cu fiecare eveniment pe care îl girează în contextul vieţii noastre culturale, Institutul Francez aduce un aspect inedit, o anume prospeţime care înviorează, care dă culoare scenei artistice bucureştene.

Iată, nu este pentru prima oară când Institutul ne oferă muzică corsicană, una dintre cele mai originale cântări tradiţionale din întreg arealul Europei mediteraneene. Este unul dintre spaţiile păstrate la marginea circulaţiei celei mari a valorilor, un spaţiu rămas la periferia, la adăpostul frecuşului din zona central-europeană, în afara eroziunii nivelatoare a tăvălugului zis civilizator ce a cuprins bătrânul continent începând cu Renaşterea şi până în zilele noastre. Rezultatul? O populaţie de munteni dârji, oameni care de mai bine de un mileniu îşi apără identitatea. Inclusiv pe cea muzicală! Se dovedesc a se aduna asupra lor înşile. O fac cu o forţă interioară incredibilă. Din aceste străfunduri ale unei ancestrale conştiinţe răsar irizările armonice, de aici creşte horboda liniilor polifoniei neînvăţate, adânc simţite şi resimţite, revelate până în zilele noastre. La Filetta, formaţia de voci corsicane care, recent, a concertat la Bucureşti, la Biserica Luterană, este un grup de şase sau şapte vocalişti performeri, un grup de geometrie variabilă ce evoluează inclusiv sub forma apariţiilor solistice de cutremurătoare densitate emoţională; ornamentaţie vocală bogată, scări muzicale scurte, intens cromatizate, intonaţie bogată în seducătoare microtonii. Uimitoare sunt interferenţele în plan spiritual, de asemenea cele în plan muzical, cu trimiteri ce ating zone ancestrale ale căror ecouri le poţi observa până în margine de continent european, în cântările formaţiilor corale bărbăteşti din îndepărtata Georgie; este un aspect pe care grupul La Filetta îl pune în evidenţă de o manieră cu totul pertinentă, în baza unor cutremur