Polityka, Varşovia: Într-o lume în care criza readuce în discuţie modelele economice şi discursurile istorice, nicio altă utopie alternativă nu pare să se detaşeze. Însă, în faţa pierderii încrederii în politică, nu îi vom avea nici pe Lenin şi nici pe Hitler, ci doar pe nişte politicieni lipsiţi de măreţie, notează un editorialist polonez.

Indignaţii nu reuşesc să ofere o imagine exactă a noii economii, a societăţii noi, sau a Omului nou, cele presupuse să înlocuiască "vechiul sistem". Toate terapiile propuse par parţiale, niciuna nu inspiră destulă încredere pentru ca oamenii să o adopte cu toată încrederea.

După 1917, Rusia şi-a găsit formula magică: să-şi pună toată puterea în mâinile comisarilor politici şi a partidului unic, să naţionalizeze tot ce putea. În 1932, în Statele Unite ale Americii, s-a preferat "New Deal"-ul: mai multă intervenţie din partea statului şi contracte publice pentru a relansa economia. În 1933, Germania a aplicat o logică similară, cu obiectivul războiului în plus: a lua înapoi de la duşmani şi a redistribui propriului popor, cu industria armamentului la baza economiei şi cuceririle care rentabilizează costurile. Un Reich, o Naţiune, un Şef suprem...

Nici după 1945 nu a fost greu de a găsi noi lozinci. În Est, cuvintele de ordine erau: naţionalizarea, o industrie grea, o planificare economică centralizată, individul nu este nimic, partidul este totul. În Occident, se auzea: profită de ajutoare, creează comunităţi cu foştii tăi duşmani, pune în aplicare o economie de piaţă socială, ocroteşte pluralismul şi piaţa liberă, dar controlează-le totuşi, nu ezita să taxezi pentru a finanţa prestaţiile sociale care vor asigura stabilitatea socială.

Acest model de gândire şi-a dovedit eficacitatea în Europa şi a garantat prosperitatea şi libertăţile individuale de care profită toate ideologiile urmaşe ale tradiţiei secolulu