Între 9 şi 26 martie, la Galeria Galateea (devenită, începând cu decembrie2011, prima galerie dedicată ceramicii contemporane din România) poate fi vizitată expoziţia "My Girls", sub semnătura lui Lucian Ţăran.

Cele câteva piese de ceramică sculptată dinăuntrul spaţiului expoziţional atrag irepresibil privirile călătorului aflat în plimbare pe Calea Victoriei, printr-un amestec - cu dozaj variabil de la piesă la piesă - de grotesc, senzualitate, ironie şi docilitate pervers felină. E vorba despre nişte personaje exclusiv feminine (o singură excepţie, un putto cu arc, puţă şi şolduri de vădană), obligatoriu nude, sau recurgând la o seminuditate provocatoare - vestuţe care mai mult arată decât acoperă - şi înaintând spre misterele penetrabile ale lumii cu nişte sâni ampli, siliconaţi şi rotunjori (amintire a mai vechii pasiuni a lui Ţăran pentru pisicile cu sâni, adică teracotele primei sale expoziţii, datând din 2005). Dimensiunea fetelor este, ca să zic aşa, 1/1. Pare simplu, hiperreal, dar, în fapt, sugerează o ezitare între piperniceala tanagrelor şi amploarea megalitică practicată de un, să zicem, Ron Mueck, australianul halucinat care aşază în expoziţii fetuşi de 5 metri lungime, femei gigante în timpul naşterii, cadavrul urieşesc al tatălui personal, sau replica supradimensionată a obezului pitic Morgante (cel de pe ţestoasa de la Fântâna "del Bacchino"). O indecizie temătoare, o fragilitate (aproape) feminină, un soi de pisiceală care, de altfel, îl face să înainteze pe bâjbâite, nehotărât, în spaţiul viril prin excelenţă al grotescului. Altfel spus, Ţăran vrea să şocheze dar se opreşte prudent, într-o zonă ambiguă, în care adie şi drăgălăşenia, nu cumva să ameţească burghezul şi să-i provoace vărsături. Artist talentat, cu viziune, spirit ludic şi meşteşugite unelte la îndemână, Lucian Ţăran are o problemă de atitudine. Nu accelerează, deşi terenul i