Sergentul suspectat de uciderea a 16 civili afgani a consumat alcool în noaptea masacrului şi era afectat de stres din cauza acestei a patra mobilizări şi de tensiuni cu soţia sa pe această temă, a declarat joi un oficial american de rang înalt, relatează New York Times în ediţia electronică.
"Când va fi prezentat totul, va fi o combinaţie de stres, consum de alcool şi probleme domestice. A cedat, pur şi simplu", a declarat oficialul, informat despre investigaţie, sub protecţia anonimatului, deoarece militarul nu a fost acuzat oficial. Armata pregăteşte transferul sergentului într-o închisoare din Statele Unite încă de vineri, cel mai probabil la Fort Leavenworth (Kansas), la o zi după ce acesta a fost transferat pe calea aerului din Afganistan la un centru de detenţie din Kuwait, potrivit acestei surse.
Transferul rapid al sergentului în Statele Unite survine după proteste diplomatice în culise, în Kuwait. Autorităţile au aflat despre transferul la o bază americană de pe teritoriul kuwaitian din presă, înainte ca Guvernul american să le informeze, a precizat oficialul. Informaţiile furnizate de această sursă, confirmate de un oficial de rang înalt de la Pentagon, reprezintă cea mai detaliată descriere a stării de spirit a sergentului, în vârstă de 38 de ani, căsătorit şi tatăl a doi copii, aflat la prima sa misiune de luptă în Afganistan, după alte trei mobilizări în Irak.
Deşi armata nu a dezvăluit încă identitatea militarului, un avocat, care a anunţat joi că a fost angajat de familia acestuia, a oferit unele informaţii şi a criticat unele afirmaţii ale sursei citate. Avocatul John Henry Browne din Seatle a catalogat ca "nonsens" afirmaţiile despre tensiuni în cuplu, adăugând că inexactitatea acestei afirmaţii i-a trezit "suspiciunea" faţă de sugestia că alcoolul şi stresul au contribuit la producerea masacrului, notând că orice persoană di