Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe, astăzi, în dosarul în care fostul şef al Protecţiei Consumatorului Braşov, Ionel Spătaru, a cerut reducerea pedepsei.
Update ora 14.45 Curtea de Apel Bucureşti a decis să amâne pronunţarea pentru data de 23 martie.
Ionel Spătaru a declarat recurs după ce, în decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executare pentru luare de mită. Tot atunci, fostul ofiţer SRI, Alexandru Muşat, acuzat de complicitate la luare de mită, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii au cerut judecătorilor pedeapsa maximă pentru Ionel Spătaru, de 17 ani închisoare, după ce acesta a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce lua o mită de 60.000 de euro pentru a elibera o autorizaţie de funcţionare.
Vă reamintim că în dosarul mitei de la Protecţia Consumatorului Braşov au mai fost audiaţi inclusiv primarul Braşovului, George Scripcaru, prefectul Ion Gonţea, fostul subprefect Karol Ambrus şi şeful DSV Braşov, Dorin Enache. Aceştia au dat declaraţii în dosar după ce Ionel Spătaru a afirmat că jumătate din banii primiţi ca mită erau destinaţi primarului Braşovului.