Albaiulienii care doresc să-şi transforme grădinile în adevărate oaze de relaxare au ocazia să achiziţioneze tot ce au nevoie direct de la producătorii locali. Vineri, sâmbătă şi duminică, 16- 18 martie 2012, între orele 10.00 şi 19.00, la Alba Mall se desfăşoară cea de-a treia ediţie a „Târgului Grădinarului”, o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.
Târgul şi-a deschis porţile vineri, în prezenţa primarului Mircea Hava, a preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, dar şi a zecilor de curioşi care doresc să întâmpine primăvara cu grădinile amenajate. De la standurile comercianţilor, albaiulienii se pot aproviziona cu absolut toate produsele necesare pentru a transforma un simplu grădinar pasionat într-un arhitect peisagist.
“Eu sunt bucuros că iniţiativa noastră de a sprijini micii producători, nu numai din domeniul grădinăritului, ci şi pe ceilalţi cărora le-am dedicat târgurile ce vor fi organizate în lunile următoare, are succes. Vedeţi şi dumneavoastră cât soare, câtă lumină, bună dispoziţie şi câtă dorinţă de a cultiva fie flori, fie legume se vede la acest târg”, a declarat Ion Dumitrel.
Evenimentul este dedicat tuturor iubitorilor de grădinărit, iar, de la tarabele comercianţilor locali, aceştia vor putea cumpăra aranjamente florale, seminţe de flori şi legume, bulbi şi butaşi, plante decorative, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali sau viţă de vie. Sigur că produsele fitosanitare, ajutoare de nepreţuit ale grădinarilor vor fi şi ele la îndemâna acestora.
Pentru grădinarii întreprinzători, specialişti în cultura alunilor şi a trufelor vor organiza Conferinţa Culturile de aluni şi trufe: o alternativă la culturile tradiţionale, unde vor fi explicate elemente de înfiinţare a culturilor, avantajele acestora şi sprijinul acordat la cultivare şi valorificarea superioară a produselor rezultate.
Cei interesaţi vor putea găsi la tâ