Un milion de scenarii pornesc din dorinţa de a controla incontrolabilul. Iar nevoia de a dirija percepţia celorlalţi suportă, probabil, cele mai multe mode şi industrii.
Ştim deja că nimeni nu-i atât de urât ca în poza de buletin şi nici atât de frumos ca pe Facebook. Era, deci, de aşteptat ca basmele inventate pe mIrc, şi exersate apoi pe Twitter să dea dependenţă. Fantezia, însă, trebuie să lucreze ca un întreg departament de marketing pentru a putea susţine o imagine atât de idealizată. Mirajul perfecţiunii e ca un drog, trebuie luat din ce în ce mai des şi doar telefonul este atât de la îndemână. Verişor al contului de Facebook, schimbul de fotografii deocheate pare o ocupaţie şic-urbană, ceva care să dea un sens anume caselor gri sau străzilor dinspre birou spre cafenele...
Tabloidele îi înţeleg cel mai bine importanţa. Până la urmă, cu nişte sms-uri deocheate se sfârşea, anul trecut, cariera senatorului american Anthony Weiner şi, mai aproape, tot cam aşa reuşea să-şi distrugă imaginea un tip cu aspiraţii europene, pe nume Tudi. Paradoxal este că până şi ultramodernii trăiesc după o morală conservatoare, iar stâlpii infamiei, chiar dacă montaţi online, au cam aceleaşi poveşti. Să joci „sexting" este, din acest punct de vedere, cam ca ruleta rusească. După ce adrenalina unui sms deocheat s-a consumat, ar trebui să înceapă un fel de bungee jumping cu coarda foarte sensibilă a încrederii. Dacă la primele trei declicul sună în gol, a patra ar putea avea glonţ pe ţeavă. Fireşte, cele mai populare premii se decernează tot pe net. Câştigătorul primeşte, de regulă, sceptrul de rege în virtual, plus şansa de a-şi schimba cam totul în viaţă: partenerul, prietenii şi, cel mai adesea, cariera.
