Turcul Sultan Kosen, în vârstă de 29 de ani, considerat cel mai înalt om din lume, nu va mai creşte mai mult de 2 metri şi 51 de centimetri, cât are în momentul de faţă.
Medicul său a reuşit să îl vindece de acromegalie, o boală care împiedică stoparea procesului de creştere. Acest neurochirurg i-a extirpat, în urmă cu aproape doi ani, lui Sultan Kosen tumoarea de pe creier care era vinovată de creşterea neobişnuită a acestuia.
Născut dintr-o familie de agricultori la Mardin, în sud-estul Turciei, Sultan Kosen a devenit celebru după ce a fost inclus în Cartea Recordurilor, în 2009, ai cărei oficiali l-au desemnat cel mai înalt om din lume. Pe atunci, el avea o înălţime de 2 metri şi 47 de centimetri.
Acromegalia este o tulburare hormonală, provocată în general de o tumoare.