Nu-mi place deloc felul în care se poartă discuţia din ultima vreme despre încercările de reglementare a internetului,

Mă număr printre cei care se încăpăţânează să vadă în internet un mijloc şi nu un scop. Sunt perfect capabil să mă folosesc de el şi recunosc că este excepţional, dar sunt tot aşa de capabil să-i măsor limitele în utilizare şi riscurile, când e luat drept ce nu este.

Problema în discuţie în momentul de faţă este însă alta şi anume dacă descărcările de cărţi, filme, muzică şi altele pe internet sunt obligate sau nu să ţină seama de legea drepturilor de autor.

Polemica e mai veche decât ACTA. Creatorul Wikipedia a fost primul care a pretins că informaţiile colectate pe site-ul cu pricina trebuie scutite în principiu de recunoaşterea paternităţii. Din păcate, legătura dintre dreptul de autor şi paternitatea intelectuală nu se face decât, cel mult, sub raport pecuniar.

La observaţia,altminteri corectă, că încasările autorilor scad prin copierea şi difuzarea pe internet a operelor lor, se răspunde de obicei că scăderea este compensată de popularitatea pe care operele o capătă prin diversificarea căilor de difuzare. Tocmai aici se află, după părerea mea, punctul nevralgic al disputei.

Popularitate sau anonimat?

Dreptul de autor pe internet nu e deocamdată reglementat. Invocarea „transparenţei" şi a „libertăţii" internetului, spre deosebire de mijloacele de difuzare anterioare, ca argument în favoarea exonerării de răspundere materială, inclusiv de impozitare, este amăgitoare. Câtă vreme utilizatorii se îmbogăţesc pe spezele adevăraţilor creatori nu se poate admite ideea că aceştia din urmă sunt răsplătiţi prin creşterea popularităţii lor. Las la o parte faptul că nu toţi au nevoie de popularitate sau că aceia care au nevoie ar trebui totuşi întrebaţi dacă o doresc.

Pretenţia însăşi a utilizatorilor e neîntemei