Când goarna Patriei a sunat, cu toţii am sărit la arme! Fiecare după specialitatea, după pregătirea şi după rangul său: casca şi moletiera, puşca, raniţa şi gamela, sau chipiul şi sabia (urmând ca gamela să fie adusă de ordonanţă! ). Că aşa e în armată, fie ea şi "de duminică": gradele trebuiesc respectate!

Câmpurile de luptă sunt cam peste tot la fel: mai întâi un peisaj plăcut, liniştit, apoi un ţinut desfundat şi sfârtecat.

Taberele seamănă între ele mai ales prin voioşia trupelor în orele de repaus când militarii se strâng la taifas, în preajma unui foc sau la o masă improvizată dintr-o cutie cu galeţi. Diferite sunt poate doar corturile şi dotările. Când încă nu eram atât de "perfecţionaţi" în arta reconstituirilor de epocă şi am reînscenat Bătăia de la Argeş - la Mogoşoaia (2006) - am înnoptat sub marile corturi kaki ale armatei actuale, cu geamuri de plastic şi confortul la zi (pat de fier cu saltea şi pătură călduroasă). Dar nu aceasta era ce ne doream şi ce se potrivea autenticităţii pentru care optasem. La Colchester şi Passchendaele am avut corturi conice de pânză albă, după modelul folosit în armata britanică, dar ne-am făcut culcuşul pe un braţ de paie. La Komárom, Terezin şi Waltham Abbey - unde se aflaseră, timp de 300 de ani The Royal Gunpowder Mills (Pulberăriile Regale) - ni s-au pus la dispoziţie nişte vechi cazărmi pe ale căror duşumele aspre şi reci, de ciment, ne-am întins păturile, iar cei mai înstăriţi, patul de campanie. În lumina palidă a unui bec de veghe se puteau distinge, de-a lungul pereţilor coşcoviţi, întinşi, unul lângă altul, milităreşte, inamicii de a doua zi - nemţi, ruşi, francezi, belgieni, britanici: înveliţi în pături cazone şi acoperiţi cu mantale sau vârâţi în saci de dormit contemporani, ostaşii de mâine se odihneau într-o perfectă armonie. Dormind "la grămadă", somnul îţi este totdeauna legănat de conc