Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: „Avem proiect pentru reducerea numărului de parlamentari. Şi mâine putem să-l dezbatem“

Publicat in Adevarul, vineri 16 martie 2012 ·

Prezent, vineri, la Ploieşti, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a comentat propunerea de modificare a Constituţiei făcute de putere, precizând că reducerea numărului de parlamentari poate fi făcută, prin lege, în câteva zile

Crin Antonescu a discutat despre propunerea PDL de modificare a Constituţiei, precizând că numărul de parlamentari poate fi redus şi prin lege, fără a fi nevoie de modificarea legii fundamentale: „Pentru reducerea numărului de parlamentari avem un proiect de lege pregătit. Putem să-l aprobăm şi mâine. De fapt, luni, dacă vor, ne prezentăm în Parlament şi rezolvăm această parte a problemei. În rest, vom schimba Constituţia când vom avea un parlament pe deplin legitim", a precizat, vineri seară, Crin Antonescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Ploieşti. Cu această ocazie, preşedintele PNL a comentat ironic vestea alianţei electorale dintre PRM şi PNG. „O piaţă bogată în oferte e în avantajul clientului. Se reunesc doi oameni care în atitudinile lor faţă de actuala putere s-au situat pe poziţii diferite. Gigi Becali a avut o atitudine favorabilă lui Traian Băsescu şi actualei puteri, în vreme ce Vadim Tudor a fost un critic vehement. Sunt curios care va fi linia pe care o vor adopta împreună", a comentat Crin Antonescu. CITIŢI ŞI: La 95 de ani, Mircea Ionescu Quintus a fost surprins de toate floarea USL-istă VIDEO Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°