Florin şi-a pierdut antebraţul stîng la 12 ani, cînd a încercat să evite căderea de pe un stîlp agăţîndu-se din instinct de un fir de înaltă tensiune, 6.000 de volţi! El a reuşit calificarea pentru Olimpiada rezervată sportivilor cu dizabilităţi după o săritură în lungime de 6,21 metri, la un concurs desfăşurat în Anglia, anul trecut.
Destinul n-a fost deloc blînd cu Florin Cojoc. La numai 12 ani, brusc, visele copilului neastîmpărat şi plin de viaţă s-au sfărîmat ca un glob de cristal care a alunecat pe un colţ de viaţă. Povesteşte senin, nici nu clipeşte, despre drama prin care a trecut în urmă cu 20 de ani, de parcă n-ar fi vorba despre el: "De mic eram curios, mă fascina să văd lumea de sus. Mă căţăram pe orice. Plecasem să culeg fructe de pădure şi m-am urcat pe un stîlp de înaltă tensiune, de unde aveam o privelişte superbă. M-am dezechilibrat şi, ca să nu cad, m-am prins cu mîna stîngă de un fir prin care treceau 6.000 de volţi".
"Mi-au tăiat întîi un deget, încă unul şi încă unul"
De acolo, totul a fost doar şansă. A intrat în comă. Nu-şi mai aminteşte decît că s-a trezit după cîteva zile. "Nu mai aveam antebraţul stîng. Mama mi-a povestit că medicii au încercat. Mi-au tăiat întîi un deget, apoi altul, încă unul, dar cangrena se tot întindea. Ca să-mi salveze viaţa, mi-au amputat tot antebraţul. Am rămas doar cu o treime din cot, destul cît să pot îndoi puţin braţul, să pot agăţa cîte ceva", rememorează Florin.
Şi îşi mai aminteşte că "atunci cînd m-am trezit, prima întrebare a fost: «O să mai pot să joc fotbal?». Mama a zîmbit, mi-a spus ce norocos am fost că mai eram în viaţă. Dar eu nu puteam să trăiesc fără fotbal, fără să fac sport. De fapt, sportul m-a ţinut în viaţă. Şi nu ştiu dacă realizam în viaţă cu două mîini ceea ce am reuşit cu doar una".
"Am învăţat totul de la capăt"
După accident, Florin nu s-a împăcat nic
