Teatrul Real (Regal) din Madrid este versiunea modernă (1997) a ceea ce a fost vechiul Teatro de Oriente, înfiinţat prin ordin imperial şi inaugurat la 19 noiembrie 1850 cu La Favorite de Donizetti. Spectacolele lirice de astăzi se bucură de uriaşa experienţă şi tradiţie a celor peste 160 de ani în care au fost prezentate în capitala Spaniei capodoperele genului liric, uneori chiar în prezenţa compozitorilor – Verdi a venit la Madrid în 1863 pentru a asista la premiera spaniolă a operei sale Forţa destinului.

Am văzut pe scena Teatrului Real un – din toate punctele de vedere – minunat spectacol mozartian cu La Clemenza di Tito. Este ultima partitură lirică a marelui compozitor. Dominată de Don Giovanni, Nunta lui Figaro şi Flautul fermecat, viaţa muzicală pare să acorde, totuşi, din ce în ce mai multă atenţie lui Tito, care, în stagiunea 2011-2012, a cunoscut 17 producţii în 16 oraşe diferite. Mozart a compus lucrarea în anul morţii sale, 1791, iar subiectul vorbeşte despre un împărat care îi iartă pe cei mai apropiaţi prieteni care i-au plănuit moartea. Căci… „dacă mi se cere să fiu neiertător şi crud, atunci trebuie să mi se dea o altă inimă“ – sînt cuvintele cu care Tito îşi argumentează generozitatea. Mesajul politic din 1791 este ideal şi pentru zilele noastre: înţelepciunea şi puterea de a ierta trebuie să fie cele mai importante virtuţi ale unui conducător.

Partiturile mozartiene pot fi citite în chei diferite – senine, tragice, dramatice, superficiale, strălucitoare, sumbre... De fapt, muzica este un aliaj discret şi fin alcătuit din toate aceste componente. Un aliaj cu puritate şi transparenţă de cristal. Un aliaj în care orice greşeală în dozaj distruge perfecţiunea întregului. Se spune că muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart este, poate, cel mai greu de cîntat, de redat, de restituit cu toate faţetele şi profunzimile expresive pe car