Ministerul Sănătăţii propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care va fi modificată lista medicamentelor pentru trei denumiri comune internaţionale, iar printr-un proiect de ordin MS modifică numărul zilelor de spitalizare pentru toate afecţiunile.
Ministerul Sănătăţii susţine, printr-un comunicat de vineri, că se află în faza de revizuire a pachetului bazal de servicii, în conformitate cu acordul pe care ţara noastră l-a încheiat cu organismele internaţionale. "Primele măsuri pe care le adoptăm pentru regândirea pachetului de servicii de bază se referă la 2 aspecte importante, şi anume limitarea prescrierii în sistemul de asigurări a unor medicamente aflate în listele de medicamente compensate şi gratuite, precum şi revizuirea duratelor de spitalizare pentru diferitele grupe diagnostic", declară ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, citat în comunicat.
Proiect aflat în dezbatere publică
În acest sens, Ministerul Sănătăţii a lansat vineri, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea Anexei la Hotărârea de Guvern 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Modificările au fost realizate în conformitate cu recomandările experţilor Institutului NICE care au realizat, pentru Ministerul Sănătăţii, un raport de evaluare sistemului sanitar
Proiectul de act normativ prevede modificarea Listei de medicamente cu sau fără contribuţie personală pentru trei denumiri comune internaţionale, Epoetinum alfa, Epoetinum beta şi Erdoseină, astfel încât acestea să fie prescrise numai pentru indicaţiile prevăzute în autorizaţia de punere pe piaţă.
"Revizuirea listei de medicamente va înse