Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii orădeni, îngrijiţi în două noi creşe (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, vineri 16 martie 2012 ·

Viceprimarul Oradiei Biro Rozalia şi şefa Administraţiei Social Comunitare Oradea, Zita Koncsek, au prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, situaţia creşelor din municipiu. Această prezentare a fost ocazionată de faptul că, recent, s-au deschis două noi creşe în Oradea, iar la o alta s-a mai înfiinţat o grupă.

Astfel, la Creşa nr. 8 "Căsuţa Piticilor", de pe strada Mihai Viteazul nr. 6, s-au terminat lucrările de extindere, centrul având acum încă 20 de locuri disponibile.

Creşele nou-înfiinţate sunt cea cu nr. 12 de pe strada Poieniţei (unde a fost sediul Direcţiei de Sport) şi Creşa nr. 11 "Sfântul Iosif", de pe strada Traian Lalescu, amenajată într-o clădire primită gratuit de Primărie de la Parohia Romano-Catolică "Sfântul Iosif".

La creşa nr. 11 sunt îngrijiţi 30 de copiii, iar la cea de pe strada Poeniţei 40 de copii. Ambele sunt amenajate modern, cu săli de joacă, dormitoare, săli de mese, toalete, toate pe măsura picilor. Evident, n-au fost uitate jucăriile şi alte obiecte necesare în derularea părţii educative din creşe.

"Analizând cererile depuse şi în aşteptare, am văzut că în cartierele Rogerius şi Nufărul sunt cele mai multe cereri. Asta înseamnă că, dacă ne vom gândi să facem noi creşe, în aceste două cartiere ar trebui să le înfiinţăm", a declarat viceprimarul Biro Rozalia.

În total, cele 12 creşe din Oradea au o capacitate totală de 427 de copii. Numărul total al copiilor înscrişi este de 543, diferenţa fiind explicată prin faptul că nu toţi copiii merg în fiecare zi la creşă, deci niciodată nu se întâmplă să se atingă capacitatea maximă a creşei. Totodată, ASCO mai are 623 de cereri în aşteptare, adică depuse de părinţi pentru anii următori, ca să fie siguri că micuţii lor vor avea unde fi îngrijiţi.

Viceprimarul Biro Rozalia a mai spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că municipalitatea va lansa, din aprilie, u

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 48 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 33 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 41 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°